Salvare aeriană realizată de salvamontiști

Salvamontiștii din patru județe, inclusiv Hunedoara participă la o amplă acțiune de pregătire pentru salvarea cu suport aero. Acțiunea este  realizată cu personalul medical care încadrează elicopterul SMURD din Punctul de Operare aeromedical Caransebeș și salvamontiștii din Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara și Mehedinți. Elicopterul dislocat la Caraș Severin este primul dintre cele 3 elicoptere, cu destinație prioritară salvarea montană , care şi-a început activitatea, realizând deja câteva zeci de acțiuni de la începutul anului.

În fiecare zi salvamontiștii vor merge în munte, vor direcționa intervenția elicopterului, vor stabili canalele de comunicație cu echipajul aparatului de zbor, îi vor transmite coordonatele locației accidentului și vor lucra în teren diverse scenarii de intervenție în comun și salvare cu suport aero.

 

„În fiecare zi elicopterul va acționa în câte unul sau două masive montane, fiind planificate recunoașteri în zonă și exerciții în masivele Țarcul, Cernei, Mehedinți, Retezat, Vâlcan și Parâng încercându-se acoperirea unei suprafețe cât mai mari din zona de responsabilitate a POA Caransebeș”, arată Salvamont România.

 

Acțiunea este organizată de Inspectoratul General de Aviație, Departamentul pentru Situații de Urgență, Punctul de operare aeromedical Caransebeș și serviciile Salvamont Caraș Severin, Gorj, Hunedoara și Mehedinți.

 

Monika BACIU

Sursa foto: Salvamont România

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *