Investiție de sute de milioane pentru achiziţionarea de ambulanţe noi

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat contractele adiţionale pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, proiecte de 559 milioane lei pentru achiziţia a 1.358 de ambulanţe noi

„Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat contractele adiţionale pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA). Proiectele – în valoare totală de 558.903.141,45 lei – vizează îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în toate regiunile, şi au ca beneficiar principal Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene din regiunile respective”, informează MDLPA.

Cele 7 acte adiţionale au fost încheiate la solicitarea IGSU pentru achiziţia a 1.358 de vehicule medicale.

„Au fost recepţionate 1.122 de ambulanţe, dintre care 120 de autospeciale pentru transport victime multiple, 375 de ambulanţe cu dotări avansate, 505 ambulanţe cu dotări avansate care pot accesa zonele fără drum, greu de accesat si 122 ambulanţe cu dotări înalte pentru pacienţi care necesită resuscitare sau terapie intensivă. Urmează a fi achiziţionate alte 236 de autospeciale medicale, prin care vor fi autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe pentru transport nou-născuţi în stare critică, ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile, unităţi de suport pentru accidente colective, ambulanţe specializate pentru pacienţi cu risc biologic şi 5 posturi medicale mobile”, precizează instituţia.

Finanţarea proiectelor este asigurată prin Axa prioritară 8 („Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”), Priorităţile de investiţii 8.1 („Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale”) şi 8.2b („Ambulanţe”).

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *