Investiții semnificative în modernizarea Universității din Petroșani, prin Programul Regional Vest
Universitatea din Petroșani beneficiază de o nouă serie de investiții, în valoare totală de 2,7 milioane de euro, pentru a sprijini dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și pentru a asigura condiții de studiu moderne și atractive. Proiectele finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027 vor contribui semnificativ la dotarea laboratoarelor și la crearea unor noi programe educaționale, în linie cu cerințele pieței muncii și nevoile economiei regionale.
Recent, Universitatea din Petroșani a semnat un al doilea contract de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, care prevede investiții de 1,32 milioane de euro în modernizarea infrastructurii educaționale. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente IT și software de ultimă generație, mobilier și aparatură de specialitate, dar și pentru implementarea de măsuri prin Fondul Social European+ pentru îmbunătățirea cursurilor la trei discipline de bază. Scopul principal este adaptarea ofertelor educaționale la cerințele actuale ale pieței muncii și dezvoltarea unui mediu de învățare mai atractiv și mai eficient pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice.
Peste 4.150 de persoane vor beneficia de aceste îmbunătățiri, iar 17 laboratoare din domeniul Ingineriei mecanice și electrice, Științelor și Minelor vor fi dotate cu echipamente de ultimă tehnologie. Acestea vor completa modernizarea altor 24 de laboratoare realizată în cadrul unui proiect anterior, care a avut o valoare totală de 1,4 milioane de euro.
Întregul proiect are o perioadă de implementare de 24 de luni, iar finanțarea europeană reprezintă 1,30 milioane de euro din valoarea totală. În cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Universitatea din Petroșani continuă să valorifice la maximum oportunitățile oferite pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de studiu. În trecut, printr-un proiect implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, au fost reabilitate clădiri și dotate peste 50 de laboratoare, cu o valoare totală a investițiilor de peste 2,6 milioane de euro.
De asemenea, în cadrul aceleași componente a Programului Regional Vest, Universitățile din Regiunea Vest au la dispoziție un buget total de 21 de milioane de euro pentru lucrări de modernizare, digitalizare și dezvoltarea programelor de studiu, iar până acum au fost semnate opt contracte de finanțare. Aceste investiții vor sprijini dezvoltarea învățământului superior din regiune și vor contribui la pregătirea unei noi generații de profesioniști.
Monika BACIU