Iohannis a promulgat legea prin care cererile de eliberare a cazierului judiciar pot fi făcute şi prin avocaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative prin care solicitările pentru eliberarea cazierului judiciar vor putea fi făcute şi de către avocaţi, iar certificatele de stare civilă pot fi eliberate şi avocaţilor care au fost împuterniciţi de titulari.

Două alineate din Legea  290/2004 privind cazierul judiciar sunt modificare astfel încât certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

„În ţară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau, 3 după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public; (2) Conţinutul procurii, respectiv al împuternicirii avocaţiale, trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul şi durata mandatului”, conform actului normativ promulgat de şeful statului.

Este modificată şi Legea 26/1990 privind registrul comerţului, în sensul în care „în absenţa comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea la Registrul Comerţului, de către avocat, a împuternicirii avocaţiale care conţine semnătura clientului, respectiv a comerciantului persoană fizică sau a reprezentantului asociaţiei familiale”.

Semnătura persoanei fizice trebuie dată personal în faţa avocatului şi va fi folosită în întreaga activitate a comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale, conform sursei citate.

De asemenea, actul normativ modifică Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel încât certificatele de stare civilă pot fi eliberate şi avocaţilor care au fost împuterniciţi de titulari.

„Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială, precum şi avocaţilor împuterniciţi de către titulari sau de către reprezentanţii legali ai acestora, în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare. În certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de nobleţe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă”, potrivit sursei menţionate.

Senatul a adoptat proiectul de lege pe 21 iulie, iar pe 2 septembrie iniţiativa legislativă a fost adoptată decizional de plenul Camerei Deputaţilor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *