Zi de marți cu ghinion pentru 11 șoferi, care au fost scoși din trafic. Rutieriștii au aplicat amenzi de peste 63.000 de lei

Un bărbat din Vulcan a fost depistat de polițiști în trafic de două ori în aceeași noapte conducând un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului, iar un altul a fost depistat la volan având o concentrație de 1,30 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Ieri, 11 martie 2025, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Serviciului Investigații Criminale și cei ai Serviciului de Acțiuni Speciale, au desfășurat o amplă acțiune de control pe principalele drumuri naționale și județene din Hunedoara.

 

Operațiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere și respectarea legislației în domeniul transporturilor.

Activitățile s-au desfășurat și în cooperare cu polițiști din județele limitrofe Arad, Alba, Timiș, Gorj și Caraș-Severin.

În cadrul acțiunii, în zonele cu risc de producere a accidentelor de circulație pe fondul vitezei excesive, polițiștii au folosit sistemul E-Sigur, dar și alte aparate pentru monitorizarea vitezei de rulare.

Începând cu luna martie 2025, sistemul E-Sigur a devenit operațional și în județul Hunedoara, obiectivul principal fiind creșterea siguranței rutiere și reducerea accidentelor produse din cauza vitezei excesive sau a altor abateri de la normele de circulație.

Sistemul E-Sigur utilizează dispozitive radar montate pe trepiede mobile, amplasate pentru a surprinde în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau încalcă alte reguli de circulație.

Aceste măsuri contribuie la prevenirea și sancționarea comportamentelor care pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.

Înregistrările efectuate de radare sunt analizate de polițiștii rutieri, iar contravențiile constatate vor fi sancționate conform legislației în vigoare. Potrivit procedurii, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este comunicat direct la domiciliul contravenientului, după stabilirea identității conducătorului auto.

În cadrul acțiunii de ieri, la care au participat 90 de polițiști, au fost oprite pentru control 262 de autovehicule, iar 311 persoane au fost legitimate, inclusiv prin utilizarea aplicației EDac.

Totodată, 85 conducători auto au fost testați cu aparatele de detectare a prezenței alcoolului ori a substanțelor psihotrope.

 

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, dintre care 158 pentru încălcarea legislației rutiere (O.U.G. 195/2002), valoarea amenzilor depășind 63.900 de lei. Întrucât viteza constituie o cauză generatoare de accidente rutiere grave, 66 de amenzi au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză.

 

Ca și măsuri complementare, au fost ridicate 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și 7 certificate de înmatriculare au fost reținute (dintre care 2 pentru lipsă ITP, 2 pentru lipsă RCA și 3 pentru alte abateri), iar 11 permise de conducere au fost suspendate.

În privința infracțiunilor rutiere constatate de polițiști, exemplificăm:

 

La data de 11 martie a.c., în jurul orei 08:25, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu, din Lupeni, autoturismul condus de un bărbat de 54 de ani, din Lupeni.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i s-a prelevat probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În data de 11 martie 2025, în jurul orei 20:35, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vulcan, a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție. Acesta  conducea un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,69 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În data de 11 martie 2025, în jurul orei 22:30, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Vulcan, a fost depistat în trafic de către un echipaj de poliție conducând un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu, din Vulcan. În urma testării bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,69 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Același bărbat, în vârstă de 30 de ani, la data de 12 martie 2025, în jurul orei 04:00, a fost din nou depistat de polițiști conducând un autoturism pe raza municipiului Vulcan, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,07 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

La data de 11 martie 2025, în jurul orei 15:45, polițiștii rutieri  au  observat în trafic, pe DN 7, în localitatea Simeria, un autoturism care circula sinuos și prezenta un real pericol pentru siguranța traficului rutier.

La volanul mașinii se afla un bărbat de 60 de ani, din Simeria, care a fost testat cu aparatul etilometru, ce a indicat o valoare de 1,30 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

 

Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihotrope, ca urmare a comunicării buletinului de analiză toxicologică emis de Institutul de Medicină Legală Timișoara, privind cazul unui tânăr de 20 de ani, din Vulcan.

 

Tânărul a fost depistat în trafic de polițiști la data de 07 martie 2025, în jurul orei  22:20, conducând un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani.

 

După ce a fost oprit în trafic, acesta a fost testat cu aparatul din dotare care a indicat un rezultat pozitiv în privința unei substanțe interzise, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din  Petroșani, în vederea recoltării de probe biologice, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere.

 

În cauzele prezentate, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile public,  a unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii hunedoreni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea siguranței în trafic.

 

Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranță:

 

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanța de siguranță în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

În condițiile unui trafic aglomerat, condițiile meteo nefavorabile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate și efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.

Pietonii sunt rugați să își ia toate măsuri de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în trafic de către șoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi!

 

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *