ITM Hunedoara începe controalele la firme pe timpul caniculei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anunță că va efectua controale la angajatorii din județ pentru a verifica respectarea măsurilor de protecție a salariaților în perioadele cu temperaturi extreme.
Potrivit OUG nr. 99/2000, atunci când temperaturile depășesc 37 de grade Celsius sau indicele temperatură-umezeală (ITU) trece de pragul critic, iar aceste condiții se mențin cel puțin două zile consecutiv, angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru protejarea lucrătorilor.
Printre obligații se numără asigurarea a 2-4 litri de apă minerală pe schimb pentru fiecare salariat, organizarea pauzelor în spații umbrite și ventilate, reducerea intensității efortului fizic și, acolo unde este posibil, asigurarea echipamentului de protecție și a dușurilor.
Dacă aceste condiții nu pot fi îndeplinite, programul de lucru trebuie adaptat, inclusiv prin desfășurarea activității în intervalele cu temperaturi mai scăzute.
ITM Hunedoara atrage atenția că nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
Inspectorii recomandă angajatorilor să respecte măsurile prevăzute de lege pentru prevenirea incidentelor și protejarea sănătății salariaților în această perioadă de caniculă.

