Un bătrân, în etate de 95 de ani, din Hațeg a dispărut

În data de 23.07.2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați de un bărbat din orașul Hațeg despre faptul că bunicul său, KADAR IOAN-DUMU (foto), în vârstă de 95 ani, din Hațeg,  în dimineața zilei de 22.07.2021, în jurul orei 08:00, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Bărbatul, care suferă de mai multe afecţiuni medicale, la momentul plecării voluntare era îmbrăcat cu o bluză din material textil de culoare verde, pantaloni lungi din material textil de culoare gri, iar pe cap purta o șapcă sport cu cozoroc de culoare gri.

Semnalmente: înălțime 1,55 m, greutate aprox. 65 kg., constituție astenică, față ovală, ochi căprui, urechi mari, păr cărunt, tuns scurt.

În continuare, echipe de poliţişti efectuează cercetări pentru depistarea bărbatului, care a fost dat în urmărire națională.

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *