La plimbare cu autoturismul fratelui, dar cu documente false

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa– I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul moldovean V.P., în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că documentul prezentat la control a fost procurat de fratele său, proprietarul mijlocului de transport,  cu scopul de a-l folosi pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv Federația Rusă. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă că certificatul de înmatriculare este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *