La Timişoara a fost lansată ceremonia de schimbare de gardă

Ceremonia de schimbare de gardă a fost lansată sâmbătă, la Timişoara, aceasta urmând să aibă loc săptămânal, în fiecare zi de sâmbătă, într-o piaţă din centrul oraşului.

După mai bine de un an de pregătiri, sâmbătă, timişorenii, dar şi turiştii aflaţi în centrul oraşului au putut urmări prima ceremonie de schimbare de gardă, eveniment care se doreşte a fi un reper pentru turişti mai ales, dar şi pentru localinici.

Cei prezenţi în centrul oraşului Timişoara au putut urmări ceremonialul în Piaţa Unirii, însă pe viitor, acesta va avea loc în Piaţa Libertăţii, acolo unde se află şi Centrul Militar.

La orele 18.00, regimentul de gardă format atât din oaspeţi din Italia, cât şi de gaze din România, a pătruns în Piaţa Unirii din Timişoara, în uralele a sute de oameni adunaţi să privească ceremonialul.

În ţinutele de gală, cei aproximativ 70 de participanţi s-au aliniat în aşteptarea semnalului pentru începerea evenimentului care a demarat cu o salvă de tun.

Uniformele imperiale sunt spectaculoase. Tobele au fost comandate la Palermo (Italia), armele şi săbiile la Barcelona (Spania), echipamentul din piele s-a făcut la Vinga (judeţul Arad), iar veşmintele şi pantofii la Timişoara.

Ideea organizării unor astfel de ceremonii şi la Timişoara a apărut odată cu schimbarea la faţă a centrului istoric, iar iniţativa i-a aparţinut lui Vasile Şopon, preşedintele Asociaţiei ”Eugeniu de Savoya”.

„La anul viitor se vor împlini o sută de ani de când în această piaţă au intrat trupele române în frunte cu colonelul Virgil Economu. S-a schimbat administraţia, militarii imperiali au plecat şi a rămas administraţia românească. Sigur că pentru turismul timişorean cred că am făcut un lucru minunat, dar trebuie să aducem şi armata română aşa cum merită, pentru că suntem români şi suntem în anul centenarului şi vom onora Armata Română”,  a spus Vasile Şopon.

Schimbul de gardă s-a făcut în faţa Palatului Baroc din Piaţa Unirii, care găzduieşte, în prezent, Muzeul de Artă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *