Legături academice la nivel european

Universitatea din Petroșani va face parte dintr-un consorțiu universitar din care fac parte universități din Germania, Austria sau Franța. Scopul este acela de a accesa fonduri europene și de a uniformiza programa de studiu. Astfel, studenții Universității din Petroșani vor avea parte de aceeași pregătire cu cei din celelalte țări.

“ Anul acesta facem parte dintr-o propunere de consorțiu universitar European și e vorba de Universitatea Leuven din Austria din care fac parte Academia Freiberg din Germania, Academia Leon din Franța, Universitatea din Cipru și să vedem dacă reușim cu Academia de Mine din Cracovia. Este un parteneriat care va obține finanțare de la Uniunea Europeană și vom crea programe și planuri de învățământ care să fie similare la anumite specializări. Au câștigat 17 astfel de consorții universitare din Europa”, a declarat prof. univ.dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET.

În cadrul alianțelor pe care le formează cu instituții academice din străinătate, vor crea noi universități de tip european. Comisia Europeană a lansat, în noiembrie 2017, conceptul şi iniţiativa dezvoltării Universităţilor Europene.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *