Camera Deputaţilor a adoptat pentru a treia oară statutul magistraţilor

Legea a fost adoptată cu 181 de voturi ”pentru”, 74 de voturi ”împotrivă” şi 5 abţineri. Proiectul merge din nou la comisia specială pentru legile justiţiei, care va da din nou raport necesar votului din camera decizională, care este Senatul.
După adoptarea în Senat, este posibil ca opoziţia să atace din nou legea la CCR.
Comisia specială pentru legile justiţiei a modificat, în 10 mai, definiţia erorii judiciare, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale câteva articole din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor. PNL şi USR au anunţat că iau în calcul să atace din nou legea la Curte.
„Alineatul (3) al articolului 96 privind eroarea judiciară se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Există eroare judiciară atunci când: a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară”, se arată în amendamentul depus de PSD la Legea 303/2004.
De asemenea, Comisia a decis şi modificarea alineatului (4) din articolul 96, astfel: „Prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară”.
Deputatul PSD Robert Cazanciuc a dictat în timpul şedinţei un amendament privind redefinirea erorii judiciare, iar preşedintele Comisiei, Florin Iordache, a spus că nu susţine propunerea, aceasta fiind respinsă prin vot.
„Nu constituie eroare judiciară jurisprudenţa neunitară, revirimentul jurisprudenţial, interpretările judiciare susceptibile de a fi corectate prin intermediul căilor de atac ordinare sau etraordinare ori prin alte mecanisme ale ÎCCJ sau ale CCR”, era amendamentul propus de Robert Cazanciuc.
Totodată, PSD a mai propus şi adoptat un amendament la Legea 303/2004 care spune că „Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate”. În forma actuală, „procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii”.
Deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia specială, a spus că bănuieşte că sesizarea CCR cu privire la redefinirea erorii judiciare va fi admisă, din cauza lipsei de claritate şi predictibilitate a textului.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a spus că, dacă PNL vrea, vor ataca împreună la CCR modificările legii, afirmând că modificările aduse au fost făcute ”pe genunchi”.
Preşedintele Comisiei, Florin Iordache, a spus că, spre deosebire de PNL şi USR, puterea a venit cu amendamente – fie ele bune sau rele.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *