Leleșana, la Balkan Folk Fest în Bulgaria

Ansamblul de cântece și dansuri din comuna hunedoreană Lelese se află în Varna, Bulgaria, acolo unde are loc o nouă ediție a Balkan Folk Fest 2018. Este un eveniment internațional la care participă reprezentanți din mai multe țări.

Ansamblul folcloric Leleșana a fost înființat în anul 1990 cu scopul de a promova și valorifica tradițiile și obiceiurile din zona Pădurenilor. Ansamblul ”Leleșana” îndeplinește cu prisosință această misiune, prezentând spectacole de înaltă factură autentică în țară la diferite festivaluri sau manifestări artistice. Acesta are în componență, după cum îi spune și numele, o formație de dansuri formată din zece perechi de dansatori, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 ani ce fascinează prin forță, autenticul și sensibilitatea coregrafică prin care valorifică dansurile din zona pădurenilor. O notă aparte o reprezintă costumele populare care prin amprenta cromatică a specificului popular zonal, în deplină concordanță cu repertoriul adus în scenă sunt bijuterii ale artei populare manuale. Ele strălucesc prin acuratețea autenticului, a culorii și eleganței.

Sursa foto: Facebook Balkan Folk Fest 2018

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *