Liviu Dragnea, despotul din rândul doi
Când aștepți prea mult timp, la urmă, când ai ocazia, dai buzna. Cu ambiții umilite mereu de poziția sa din rândul doi, Liviu Dragnea a așteptat ani în șir ocazia de a ajunge el ȘEFUL. A fost tot timpul ceva sinistru în pânda asta a liderului PSD din spatele foștilor săi șefi. Dacă aveți curiozitatea să revedeți scenele celebre din seara anunțării exit-poll-urilor la alegerile prezidențiale din 2009, Liviu Dragnea este singurul care se detașează clar în veselia tâmpă generală condusă de Mircea Geoană. Dragnea pare acolo o figură de ceară, imobilă, ruptă parcă din alt film, deși tot ce se întâmpla în jur ar fi trebuit să-l bucure ca membru al echipei câștigătoare. Știa Dragnea la ora aia că Geoană desface șampania prostului? Nu avea cum. Mai degrabă o invidie gregară, o pizmă ascunsă cu greu, i-a așternut pe față încremenirea aia rău prevestitoare. O ciudă cruntă că în loc să fie el alesul, un prostănac ignorant, pe care l-a slujit cu talent, țopăie acum în fața sa, laolaltă cu neamurile și aliații săi. Au urmat alți ani de vasalitate sub Victor Ponta, condamnarea, retragerea de pe funcția de vicepremier, toate metabolizate până la urmă de tenacitatea de despot care-i e specifică lui Liviu Dragnea.
Paradoxal, dar soarta i-a surâs lui Dragnea printr-o tragedie națională: COLECTIV. Odată Ponta anihilat, șef al PSD de acum, Dragnea, răbdător și rece ca un killer în serie decis să nu-și scape prada, nu a făcut altceva decât să se încarce electoral pe spatele tehnocraților. A calculat bine. PSD a rupt la alegerile locale, pentru ca la parlamentare, să repete figura la scoruri istorice. De-acum Liviu Dragnea era sigur, măștile nu mai aveau rost. Șeful PSD s-a arătat nației așa cum trebuie să fi făcut cu decenii în urmă Petru Groza la braț cu tanchiștii sovietici. A fost momentul lui de glorie din care nu vroia să piardă nici măcar o fărâmă. Infatuat, egoist, fără scrupule, manipulator, Liviu Dragnea a numit pe funcții propria camarilă, a impus subalternilor sarcini imposibile (implementarea programului utopic de guvernare) sau penale (OUG 13, Legea Grațierii, pragul la abuzul în serviciul), și-a subordonat partidul până la umilință și a vrut și vrea să facă același lucru și cu statul român.
Cum? Exploatând logistica mentală încă robustă contruită de propaganda comunistă în zeci de ani. România mare a lui Dragnea este o țară de care ne amintim fără plăcere, e nostalgia iubitorilor de Ceaușescu, a naivilor care mai cred că între Marea Neagră și Nădlac e buricul pământului, a asistaților social cu Mercedes, sau a descurcăreților șmanglitori din fabrici și uzine. România Mare a lui Liviu Dragnea e o țară în care EL, cel mai iubit fiu al poporului, dă salarii, spune replici cu șpil spre deliciul vuvuzelelor de presă, e irezistibil când dă Justiției la pupat ghiulul și dezleagă anual la furt administrația. Dacă intri cu psihanaliză în mintea liderului PSD, ai putea afla că un astfel de om providențial nu are cum să fie criticat sau contrazis decât de niște netrebnici care trebuie striviți.
Liviu Dragnea are însă și el un călcâi al lui Ahile. Nu pricepe vremurile. Trăiește în trecut. Victoria în alegeri de anul trecut nu i-a făcut bine deloc liderului PSD. A așteptat atâta, a slugărit atâta, și-a umplut cazierul servind partidul, și când și-a atins în final țelul ”să se împiedice de-un ciot”?! Forța colosală, uriașă, a protestelor de stradă împotriva sa și a Ordonanței 13 l-a năucit pe Liviu Dragnea. Își căuta propriul popor care l-a votat, fără să realizeze că mulți din cei care l-au votat nu l-au trimis acolo să fure sau să devină complicele corupților. A urmat un declin rapid, care acum, pe mâna aceluiași Liviu Dragnea, riscă să transforme PSD-ul într-o legumă politică. Fiecare social-democrat care are discernământul și onestitatea necesară să nu servească o conducere penală, necinstită, ostilă statului de drept, e o șansă în plus pentru acest partid. Sub Dragnea, PSD a devenit un lagăr politic în care toți lucrează pentru un unic interes: al șefului suprem. Dovada cea mai clară este premierul Grindeanu. Timp de șase luni, de câte ori a deschis gura, omul acesta nu a zis nimic. Ieri însă i-am auzit primul discurs de om liber. Diferența este copleșitoare și îl ridică! Cât de penibilă apare prin comparație măcăneala mincinoasă în care a rămas binomul cu adevărat nociv al țării: Dragnea-Tăriceanu!
Pentru că nu va mai trece mult timp până când vom putea consemna pentru posteritate că Regimul Dragnea este ultima tentativă a sistemului ticăloșit de arămâne mufat la Putere și privilegii.
Adian SĂLĂGEAN
