Lupeni. Trei minori surprinși de poliţişti, în timp ce încercau să plece cu bunurile sustrase

Lupeni. Trei minori au fost surprinși în flagrant de poliţişti, chiar în timp ce încercau să părăsească zona în care au acţionat, cu bunurile sustrase asupra lor. Unul dintre minori a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore.

În noaptea de 14/15.11.2018, în jurul orei 03:00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Lupeni au surprins în flagrant, în zona intersecției străzilor Tineretului cu Viitorului, doi minori, unul în vârstă de 16 ani şi altul în vârstă de 15 ani, din municipiul Lupeni, care transportau mai multe bunuri (un televizor tip plasmă, un telefon mobil, un ceas de mână şi mai multe bijuterii din aur).

La vederea echipajului de poliţie, un al treilea minor, în vârstă de 15 ani (identificat ulterior, în urma cercetărilor), a reuşit să fugă, în timp ce minorii depistaţi la faţa locului au fost conduşi la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Cu privire la bunurile găsite asupra lor, cei doi minori l-au declarat poliţiştilor că le-au sustras dintr-un apartament de pe strada Viitorului, ai căror proprietari nu erau acasă. Minorii au profitat de faptul că apartamentul era situat la parterul blocului şi au pătruns în interior forțând sistemul de închidere al ferestrei cu o șurubelniță.

În momentul în care se pregăteau să părăsească zona cu bunurile sustrase asupra lor, cei trei au fost observaţi de agenţii de poliţie, care i-au somat verbal, moment în care cei trei au încercat să fugă. Doi dintre minori au fost prinşi imediat şi imobilizaţi, în timp ce al treilea, identificat ulterior, a fost ridicat de poliţişti în cursul acestei zile de la domiciliu şi condus la audieri.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bunurile sustrase fiind evaluate la peste 2.600 de lei. Prejudiciul, în acest caz, a fost recuperat integral.

În urma probelor administrate, faţă de unul dintre minori, în vârstă de 16 ani,  a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării masurilor legale.

Totodată, poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracționale a celor trei minori, unul dintre aceştia, în vârstă de 15 ani urmând a fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, iar celălalt, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *