MAE, despre intrarea în Marea Britanie, după 1 ianuarie

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, miercuri seară, că, după 1 ianuarie 2021, intrarea în Marea Britanie va fi permisă fără viză pentru şederi scurte, în scop turistic. Ci care doresc să muncească în Marea Britanie sau cei care plănuiesc şederi mai lungi de şase luni trebuie să obţină o viză. Până în 30 septembrie 2021se va putea întra în Marea Britanie pe baza documentelor naţionale de identitate, însă ulterior va fi necesar un paşaport.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îşi va asuma pe deplin statutul de stat terţ în relaţia cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România. Din această perspectivă, regimul de vize şi condiţiile de călătorie pentru cetăţenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba”, a transmis, miercuri seară, MAE.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări, referitoare la regimul de vize şi condiţiile de călătorie pentru cetăţenii români în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu data de 1 ianuarie 2021:

• Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare.

• Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se va putea realiza în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil (paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar).

• Cetăţenii români care intră sub incidenţa Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităţilor britanice. Autorităţile britanice au prevăzut două modalităţi pentru obţinerea vizei, astfel:

• Cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu electronic pot obţine viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanţii au la dispoziţie un ghid conţinând procedura detaliată de obţinere a vizei. Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, utilizând o aplicaţie pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obţinerea vizei nu se pot depune în baza cărţii de identitate.

• Cetăţenii români care nu deţin paşaport simplu electronic şi aplică în baza unui paşaport simplu temporar trebuie să depună documentaţia personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: Bucureşti, sector 1, strada Buzeşti nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentaţiei, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en.

Autorităţile britanice au operaţionalizat deja procedurile pentru primirea de solicitări de viză în următoarele scopuri: studii, activităţi de muncă (muncitori calificaţi, lucrători înalt calificaţi în anumite domenii/Global Talent, personal medical şi asistenţi), afaceri (inovare, desfăşurarea de afaceri tip start-up). Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă de viză.

Cu referire la lucrătorii sezonieri, MAE precizează că autorităţile britanice nu au furnizat până la acest moment date cu privire la procedurile aplicabile acestei categorii, urmând ca acestea să fie puse la dispoziţie ulterior.

Pentru orice persoană care are menţiuni înscrise în cazierul judiciar, precum şi cele cărora le-a fost refuzată, în trecut, intrarea pe teritoriul Regatului Unit, autorităţile britanice recomandă depunerea unei cereri pentru obţinerea vizei şi pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni).

MAE precizează că aceste noi condiţii sunt rezultatul deciziei autorităţilor britanice, care, de la data de 1 ianuarie 2021, vor implementa un nou sitem de imigraţie bazat pe puncte (point-based immigration system – PBS).

Autorităţile britanice au pus la dispoziţie mai multe pagini de internet cu privire la noul sistem de imigraţie în Regatul Unit, unele inclusiv în limba română. Acestea pot fi consultate la:

https://www.gov.uk/government/news/sistemul-de-imigrare-pe-baza-de-puncte-al-marii-britanii.ro

www.gov.uk/MutareainMareaBritanie

În egală măsură, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legate de viză, în autorităţile britanice au elaborat o pagină de internet care permite un ghidaj util aplicanţilor: https://www.gov.uk/check-uk-visa.

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze, în prealabil, anterior efectuării unei deplasări în Regatul Unit şi reaminteşte că, până la data de 31 decembrie 2020, condiţiile de călătorie nu se modifică.

De asemenea, noile reguli nu afectează cetăţenii români acoperiţi de Acordul de retragere şi eligibili pentru EU Settlement Scheme.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *