MAI: 44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite, în ultimele 48 de ore

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prezintă, într-o postare pe Facebook, un bilanţ al accidentelor din ultimele 48 de ore – 44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite. „Este foarte mult, este extrem de mult!”, arată aceştia, îndemnându-i pe şoferi să respecte regulile rutiere.

„44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite… doar în ultimele 48 de ore! Este FOARTE MULT, este EXTREM DE MULT!”, arată reprezentanţii MAI, într-o postare pe Facebook de joi seară.

Ei adaugă că nerespectarea regulilor rutiere poate costa viaţa unei persoane.

„Vă rugăm să înţelegeţi că nerespectarea regulilor rutiere vă poate costa viaţa! Şi mai înţelegeţi ceva, Sărbători sunt şi la anul… şi peste doi ani… şi peste 10 ani… şi peste 50 de ani. Nu vă mai grăbiţi, pentru că o oră pe care credeţi că o câştigaţi vă poate costa viaţa! Dacă eşti la volan şi vezi acest mesaj, închide imediat telefonul… eşti în pericol să faci un accident! Dacă eşti pasager, citeşte cu voce tare să audă şi şoferul!”, mai scrie în postarea MAI.

Reprezentanţii Ministerului de Interne le mulţumesc salvatorilor care au intervenit în accidente.

„P. S. Mulţumim poliţiştilor rutieri şi tuturor salvatorilor pompieri care au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva persoanele încarcerate! Ştim că fiecare dramă pe care au văzut-o a lăsat urme grele în sufletele lor! Este foarte greu să îţi stăpânesti lacrimile atunci când vezi destine de tineri frânte din neglijenţă şi neatenţie!”, afirmă ei.

În finalul postării mai scrie: „Nu uitaţi: Viaţa are prioritate şi doar acasă vă aşteaptă cei dragi!”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *