Mariana Zaharescu, una dintre celebrele voci ale emisiunii „Teleenciclopedia”, a murit la vârsta de 87 de ani

Mariana Zaharescu, una dintre celebrele voci ale emisiunii „Teleenciclopedia”, a murit la vârsta de 87 de ani.

„Suntem mai săraci. Doamna Mariana Zaharescu, una dintre vocile «Teleenciclopediei», a plecat dintre noi”, a fost anunţul făcut de Televiziunea Română, duminică, pe pagina de Facebook.

Lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, pe 22 mai 1965, „Teleenciclopedia” este cea mai longevivă emisiune a TVR. Formatul şi rolul – prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă şi sănătate – i-au fost păstrate, iar între vocile care au devenit parte integrantă a ei se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Irina Petrescu, Sanda Ţăranu, Ruxandra Sireteanu, Lucia Mureşan, Carmen Movileanu, Cristiana Bota, Florian Pittiş, Dinu Ianculescu, Ludovic Antal, Sorin Balaban, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, George Oancea, Traian Stănescu, Mircea Neacşa, Mihai-Gruia Sandu şi Petru Mărgineanu.

Mariana Zaharescu şi-a început cariera în radio şi şi-a făcut debutul la televiziunea naţională în 1956, când a fost lansat şi postul. A prezentat primul Revelion transmis de TVR şi a fost una dintre cele mai apreciate crainice.

A urmat cursurile Conservatorului, în perioada în care i-a fost interzis să lucreze în televiziune. A revenit la jumătatea anilor 1960, când a început să lucreze pentru emisiunea „Teleenciclopedia”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.