Marmota „învelea ciocolată”, în Parcul Național Retezat

O marmotă micuță a fost surprinsă în Parcul Național Retezat. Micuța rozătoare și-a făcut apariția în zona protejată.

Marmotele, unele dintre cele mai simpatice animăluțe din lume, pot fi văzute și pe viu, aici, aproape, nu doar în reclamele de la televizor. Potrivit estimărilor, câteva mii de trăiesc în Retezat. Marmotele din Parcul Național Retezat, aflat în județul Hunedoara, pot fi văzute destul de rar de către drumeți, astfel că o întâlnire de acest gen poate deveni o amintire prețioasă.

„Dintre rozătoare, o prezență inedită în parc este marmota (Marmota marmota) observată de turişti în zona alpină a Retezatului, pe timpul primăverii, verii şi toamnei. Iarna, marmota, la fel ca şi alte specii din parc, hibernează în vizuini”, arată Administrația Parcului Național Retezat.

Introdusă în anul 1973 în Rezervația Științifică Gemenele, în căldarea lacului Gemenele, a ajuns să se extindă în număr mare în toată zona alpină a Retezatului Central, în zona lacurilor glaciare şi a pajiștilor alpine, unde găseşte un mozaic de habitate propice hrănirii şi construirii de vizuini.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *