Materialele de calitate îndoielnică, pericol pentru lucrătorii din subteran

Minerii lucrează în condiții din secolul trecut. Nu s-au realizat investiții majore care să le ușureze munca. Puținele materiale achiziționate nu sunt de cea mai bună calitate. Stâlpii hidraulici furnizați de Gamiatricos s-au descompus la testele efectuate. Produse necorespunzătoare tehnic și calitativ au fost livrate Complexului Energetic Hunedoara de firma Gamiatricos. Produsele pot pune în pericol securitatea și siguranța lucrătorilor din subteran. O decizie a Tribunalului Hunedoara scoate la iveală neconformități extrem de grave.

Stâlpii s-au descompus

Un proces care a avut ca obiect “litigiu privind achizițiile publice” de la Complexul Energetic Hunedoara scoate la lumină calitatea materialelor cu care se lucrează în subteran. Produse extrem de slabe calitativ care odată introduse în subteran pot duce la provocarea unor accidente cu efecte deosebit de grave sunt livrate Complexului Energetic HUnedoara.

“S-a reținut că Gamiatricos a livrat ulterior stâlpi hidraulici către pârâta Complexul Energetic Hunedoara, respectiv o tranșă de 80 stâlpi, care, conform recepției efectuate la sediul achizitorului, nu au corespuns din punct de vedere tehnic cu oferta inițială, fiind refuzată recepționarea acestor stâlpi. La testele efectuate asupra unui stâlp hidraulic, acesta s-a descompus, situație în care livrarea nu putea fi acceptată nici din punct de vedere tehnic și nici calitativ”, arată motivarea Tribunalului Hunedoara.

Oficialii de la Gerom Internațional, firmă care a avut contracte la CEH, au reclamat situația.  Reprezentanții de la Gerom Internațional au arătat în fața instanței că cei de la Gamiatricos i-au contactat în vederea producerii unor stâlpi hidraulici.

“Ulterior, Gamiatricos a contactat Gerom Internațional  pentru producția acestor stâlpi hidraulici, societate  cu care a ajuns la o înțelegere, fapt care este în contradicție din nou cu oferta  depusă la licitația în cauză”, mai arată documentele instanței.

Instanța mai reține și faptul că societatea care și-a adjudecat contractul “nu are posibilitatea roluirii țevii care intră în componența stâlpilor hidraulici și că țeava achiziționată este honuită  și nu roluită, operație ce nu asigură duritatea necesară, așa cum este menționat în caietul de sarcini, întrucât furnizorul acestuia, Romania  Hidro Service SRL poate furniza doar țeavă honuită”.

Tribunalul Hunedoara a dispus anularea contractului dintre CEH și Gamiatricos Com SRL, însă contractul merge mai departe. Instanța de la Tribunalul Hunedoara a reținut că deși Gamiatricos a fost desemnată câștigătoare a licitației, nu a respectat propunerea tehnică ce a stat la baza ofertei depusă în baza căreia i-a fost atribuit contractul AFP 7533/06.07.2017 nu a corespuns din punct de vedere tehnic cu stâlpii pe care această societate intenționa să îi livreze către Complexul Energetic Hunedoara și nici cu stâlpii livrați, duce la analiza că această societate nu a intenționat să respecte propunerea tehnică ce a stat la baza licitației pentru stâlpii hidraulici.

Peste 2,2 milioane de lei este valoarea contractului încheiat în luna iulie a anului trecut.

Dosarul a ajuns la Alba Iulia

 Complexul Energetic Hunedoara a făcut recurs la soluția Tribunalului Hunedoara care a dat câștig de cauză firmei Gerom Internațional, în privința stâlpilor hidraulici. Termenul stabilit de instanța de la Curtea de Apel Alba Iulia este 27 martie. La finalul anului trecut, Gerom Internațional a acționat în judecată Complexul Energetic Hunedoara într-un dosar care avea ca obiect “litigiu privind achiziţiile publice DOSAR 2816/2017”. Cei de la Gerom au arătat în instanță slaba calitate a stâlpilor hidraulici furnizați societății energetice de Gamiatricos. La o lună diferență, în 25 ianuarie 2018, oficialii Complexului Energetic Hunedoara au făcut recurs la soluția instanței. Recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia are ca prim termen de judecată data de 27 martie.

 Gamiatricos s-a aflat în centrul unor scandaluri. Aceasta a fost acuzată că participă la licitații, iar mai apoi caută să achiziționeze stâlpii de la alți furnizori. Tot Gamiatricos este firma care a livrat stâlpii pentru mina Livezeni, aceștia fiind refuzați din cauză că nu existau documente de proveniență.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.