Membri ai Federaţiei “Spiru Haret” vor picheta sediul Ministerului Educaţiei

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” vor picheta, miercuri, începând cu ora 11.00,  sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

De asemenea, sindicatele afiliate Federaţiei “Spiru Haret” din mai multe regiuni vor organiza acţiuni de protest la nivelul judeţelor, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află sistemul de învăţământ.

“Starea de nemulţumire din sistem a atins cote alarmante. Le cerem politicienilor, indiferent de partid, să înţeleagă că este nevoie de o schimbare urgentă. Societatea vrea calitate! Şi noi vrem! Nimeni, însă, nu vrea să vadă motivele pentru care nu se obţine calitatea. Legile nu sunt respectate sau sunt schimbate peste noapte, hotărârile judecătoreşti nu se pun în executare, iar drepturile angajaţilor din învăţământ sunt călcate în picioare. Cadrele didactice sunt obligate să lucreze şi cu 38 de elevi la clasă. Contabilii trebuie să transmită situaţiile noaptea, pentru că ziua platformele sunt blocate, iar angajaţii din unităţile de învăţământ sunt puşi să completeze mii de hârtii inutile, de care nimeni nu ţine cont”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele “Spiru Haret”.

Printre revendicările Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” se numără: elaborarea pachetului legislativ pentru educaţie – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31 decembrie 2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31 ianuarie 2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor aflate în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie sau perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii celor care aduc prejudicii şcolii.

Profesorii membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” au anunţat că vor purta, de marţi, banderole tricolore, în semn de protest faţă de situaţia din educaţie. Ei solicită, între altele, elaborarea pachetului legislativ pe educaţie, majorarea costului standard per preşcolar/elev, asigurarea personalului didactic de predare calificat, plata sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, dar şi stoparea violenţei în şcoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *