Mesaj impresionant de la Budapesta

O femeie din Turda, care locuiește de 20 de ani în capitala Ungariei, a transmis administrației publice locale din Deva un mesaj impresionant, în care evaluează serviciile sociale de care beneficiază mătușa sa în vârstă de 84 de ani, stabilită la Deva.

 

Autoarea mesajului se numește Ildikó Németi și este angajată a unui Tribunal districtual din Budapesta.

Mătușa femeii se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva din toamna anului 2018 și beneficiază de servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice. Trăiește dintr-o pensie de urmaș și nu-și mai poate părăsi locuința de câțiva ani, din pricina stării de sănătate, astfel că – după cum spune autoarea mesajului – angajații DAS Deva sunt cam singurele persoane care-i mai trec pragul.

 

În mesajul său, Ildikó Németi își exprimă aprecierea față de toți angajații serviciului social „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoane vârstnice”, ținând cont că, într-un fel sau altul, fiecare dintre aceștia au trecut prin casa mătușii sale, oferindu-i sprijin în situațiile apărute în cei șase ani de când se află în atenția DAS Deva.

Redăm, mai jos, un fragment din mesajul transmis Primarului Municipiului Deva, în data de 15 ianuarie 2024.

 

„Stimate Domnule Primar al Municipiului Deva,

Îngăduiți-mi, vă rog, să vă mulțumesc – în numele meu și al familiei mele – pentru seriozitatea și competența cu care instituția pe care o conduceți înțelege să asigure servicii de îngrijire la domiciliu persoanelor în vârstă pe care Asistența Socială le are în evidență. (…)

 

Îmi exprim, pe această cale, recunoștința pentru  faptul că mătușa mea are șansa să fie îngrijită de profesioniști adevărați. Îngăduiți-mi, domnule Primar, să le mulțumesc tuturor acestor oameni care îi oferă servicii de îngrijire, comportându-se exemplar și reușind să rezolve problemele diverse cu care se confruntă orice persoană care are o asemenea vârstă.

 

Apreciez cu atât mai mult faptul că personalul Asistenței Sociale își dedică, în anumite cazuri, și o parte din timpul liber pentru a oferi sprijin persoanelor vârstnice, în mod deosebit în situațiile de urgență. Nu de mult, mătușa mea a trecut printr-o atare situație (…) și mărturisesc că am fost surpirnsă să aflu că a depășit-o cu bine având sprijinul a trei persoane de la serviciul de îngrijiri la domiciliu. Acestea au solicitat intervenția ambulanței și au însoțit-o pe mătușa mea la secția Urgență unde au solicitat să-i fie efectuate mai multe analize medicale și au rămas alături de domnia sa până în momentul externării, conducând-o acasă în siguranță.

 

Impresionant este faptul că, în tot timpul petrecut la Urgență, mătușa mea a fost efectiv ținută de mână și încurajată de către doamnele de la Asistența Socială, așa cum faci cu un prieten sau cu o persoană din propria familie. Așadar, îngăduiți-mi să transmit mulțumiri, în mod deosebit, doamnelor Daniela Furcă, Cristina Dincuțoiu și Oana Clej, pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

 

Nu în ultimul rând, mulțumesc departamentului de Asistență Socială, prin intermediul căruia mătușa mea beneficiază zilnic de un prânz gratuit, livrat de un restaurant din oraș (…)”.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *