Mesajul emoționant al unei femei de 78 de ani pentru opt oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată!

O femeie în vârstă de 78 de ani, din București, a trimis administrației locale din Deva un mesaj emoționant, în semn de apreciere pentru toți cei care i-au îngrijit sora, în vârstă de 90 de ani – rămasă singură în Orașul Cetății.

Timp de trei ani, sora femeii a beneficiat de servicii de îngrijiri personale la domiciliu, acordate de către Direcția de Asistență Socială Deva. Și chiar dacă era la 400 de kilometri distanță, autoarea mesajului povestește că a avut o legătură permanentă cu fiecare angajat al instituției care a intrat în contact cu sora sa. Vorbește despre oameni pe care nu i-a întâlnit și nici nu i-a văzut vreodată. Cu toate acestea, a avut grijă să le rețină numele și spune că le-ar recunoaște oricând și vocile.

În luna iunie, femeia și-a convins sora să-și petreacă timpul rămas în casa fiului său, lăsând în urmă orașul care i-a dăruit cei mai frumoși ani din viață. Înainte de plecarea ei însă, a trimis un mesaj pe adresa Primarului. Din modestie, stă pe gânduri înainte de a accepta publicarea acestuia. În plus, consideră că mai importante decât numele său rămân cuvintele!

Redăm, mai jos, un fragment din mesaj, cu precizarea că textul nu va conține numele complet al tuturor persoanelor la care se face referire.

„Stimate Domnule Primar,

Vă rog să-mi permiteți să vă adresez felicitări pentru personalul care activează în cadrul Direcției de Asistență Socială, care se ocupă de asistența la domiciliu a persoanelor vârstnice din orașul Deva, șefa biroului fiind doamna L.T.C.

În calitate de Primar, doresc să știți că persoanele care lucrează acolo vă fac cinste prin calitatea prestației lor. Munca lor este dificilă, ocupându-se numai de vârstnici cu probleme diverse, singuri și neputincioși, dar sunt de mare ajutor acestora.

Persoanele cu care colaborez au un comportament uman exemplar, dovedind grijă și răbdare cu persoanele dificile; se dedică cu multă dăruire rezolvării necazurilor lor. Dau dovadă de multă disponibilitate oricând, se ocupă de ei cu bunătate, solicitudine și respect. Pentru vârstnici, cărora nimeni altcineva nu le deschide ușa, munca lor este de neprețuit.

În mod concret, colaborez numai telefonic, eu având domiciliul în București, cu biroul condus de doamna L.T.C. și, la început, de doamna M.A.Ș., în favoarea surorii mele, în vârstă de 90 de ani, de care s-au ocupat, circa 3 ani, doamnele Dana Muntean, Maria Boita, Oana Clej, Cristina Dincuțoiu, Stela Tomuș și R.S. (în prezent, pensionată).

În ceea ce mă privește, țin să vă evidențiez prestația de calitate a acestor oameni, să vă mulțumesc atât dumneavoastră, cât și fiecăruia în parte. În final, ei reprezintă Primăria Deva într-un domeniu mărunt, dar atât de important pentru oamenii în vârstă (…)”.  

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *