„Meseria” de părinte, predată pe bani europeni

Comisia Europeană finanțează un centru pentru dezvoltarea competențelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa și sprijinirea copiilor atunci când apar situații care pun în pericol dezvoltarea normală a acestora. Acesta va fi la Petrila.

Consilierii locali de la Petrila au decis înființarea unui „Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii”. Centrul nu va avea personalitate juridică, acesta fiind organizat ca unitate de asistență socială în cadrul Direcției de Asistență Socială Petrila. Centrul va avea două posturi de natură contractuală și anume un asistent social și un consilier pentru copil și familie.

„Având în vedere situația orașului Petrila cu un număr în creștere a copiilor cu risc de separare de părinți și risc de excluziune socială, s-a considerat oportună și necesară înființarea unui centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii, a cărui misiune este de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor, prin asigurarea pe timpul zilei, a unor activități de consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii”, arată documentul.

Direcția de Asistență Socială deja a încheiat un parteneriat cu Fundația Mara pentru finanțarea proiectului „Acompanierea copiilor expuși riscului separării de familie”. Proiectul este finanțat din fonduri europene. Centrul va beneficia de o finanțare pe o perioadă de trei ani.

„Scopul serviciului social „Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii” este sprijinirea și asistarea părinților pentru a face față dificultăților psihosociale care afectează relațiile familiale, pentru dezvoltarea competențelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa și sprijinirea copiilor atunci când apar situații care pun în pericol dezvoltarea normală a acestora”, este scopul centrului.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional și Programul Capital Uman.

 

Colaborator

FOTO: https://beaconschoolsupport.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *