Meteorologii au actualizat avertizarea cod galben şi cod portocaliu

Meteorologii au actualizat, joi, avertizarea cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică, fiind vizate 34 de judeţe. Avertizarea este valabilă până vineri, la ora 10.00.

”În Muntenia, Banat, Crişana şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei şi Moldovei, precum şi la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp”, au transmis meteorologii.
Potrivit acestora, codul galben se va manifesta şi în restul teritoriului, dar cu fenomene de scurtă durată şi pe areale mai restrânse.
De asemenea, este cod portocaliu în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în sudul Moldovei şi nord-estul Munteniei vor fi ploi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 40…60 l/mp.
”La peste 1700 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 cm”, au mai transmis meteorologii.
Avertizările vizează 34 de judeţe ale ţării.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *