Meteorologii au extins codul portocaliu de ploi abundente

Meteorologii anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină, până miercuri dimineaţă, la munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, pentru aceste zone fiind emis Cod galben. În zonele montane şi submontane, va fi Cod portocaliu de ploi abundente. Pentru Oltenia, nord-vestul Munteniei şi zona Carpaţilor Meridionali, a fost emis un Cod galben de instabilitate atmosferică valabil până joi.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben privind val de căldură şi disconfort termic ridicat, pentru ziua de marţi.

„Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sud-est şi local în sudul ţării. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade”, au arătat meteorologii.

Acest Cod galben este valabil în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, în cea mai mare parte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi în Bucureşti.

 

Totodată, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri la aceeaşi oră este în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba şi parţial în Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.

„La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 40…60 l/mp”, a transmis ANM.

De marţi de la ora 12.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente, în judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, Covasna şi în unele zone ale judeţelor Bihor, Arad, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.

Astfel, în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40…60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

O altă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Olt, Dolj şi zone ale judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Buzău.

„În Oltenia, în nord-vestul Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 40…60 l/mp”, au transmis meteorologii.

De altfel, în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

În zona municipiului Bucureşti, în cursul zilei de marţi, disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezelă (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă, către orele serii. Din după-amiaza zilei de miercuri, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi posibile averse însoţite de descărcări electrice, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 29 de grade. Minimele termice vor fi de 17…20 de grade.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.