Mii de narcise dansează în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina

Mii de narcise colorează Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. Administratorii Parcului Natural au împărtășit imagini sublime cu frumusețea narciselor.

Narcissus poeticus este denumirea științifică a narciselor, o bijuterie de început de vară ce împodobește în această perioadă culmile montane din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina este situat în zona nemorală, având o însemnată valoare floristică. Dintre speciile endemice întâlnite aici, sunt meționate crucea-voinicului (Hepatica transsilvanica), cimbrişorul (Thymus comosus), brusturul negru (Symphytum cordatum) şi Sorbus borbasii.
În cuprinsul parcului se întâlnesc numeroşi taxoni rari, dintre care: Sesleria rigida (coada iepurelui), Anacamptis pyramidalis (bujor), Herminium monorchis, Plantago holosteum, Peucedanum rochelianum, Festuca pseudodalmatica, Dianthus petraeus ssp. petraeus, etc.

Dintre pteridofite, Botrychium multifidum este strict protejată prin Convenţia de la Berna; de acelaşi statut se bucură dintre angiosperme Pulsatilla patens şi Ligularia sibirica, specii strict protejate şi prin Directiva 92/43/EEC. Potrivit Ordinului nr. 1198 din 25/11/2005, Cephalaria radiata se numără printre speciile de interes naţional, iar Galanthus nivalis printre cele de interes comunitar.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *