Ministerul Sănătății a aprobat creșterea numărului de persoane testate

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat astăzi propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz.

Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru COVID 19 a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces.

“Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecției și de a reduce numărul de forme severe și decese. Sunt măsuri pe care le menținem în continuare,  mă refer aici la distanțare socială, izolare, carantină etc. Dar,  având în vedere evoluția numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, și măsuri de detecție a infecției la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:

–        Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval

–        Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval

–        Pacienți oncologici asimptomatici aflați in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna

–        Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive

–        Hemodializați simptomatici

–        Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați in sesiuni separate de restul pacientilor.

 

Grupul de Comunicare Strategică

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *