Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au finalizat ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor – DOCUMENT

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţei au finalizat, joi seară, ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor începând de luni. Documentul urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

Documentul completat de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii introduce un articol care prevede: „La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se efectuează ancheta epidemiologică şi testarea contacţilor acestuia. Conducerea unităţii de învăţământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau suspendarea cursurilor, după caz”.

De asemenea, documentul prevede că, în cazul în care este necesară suspendarea activităţii unei şcoli, decizia se ia, la propunerea şcolii, prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În mod expres, ordinul prevede că, în cazul în care se suspendă activitatea unei clase sau a şcolii, orele continuă în sistem online.

„Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic, postliceal, profesional şi profesional dual se desfăşoară cu prezenţa fizică a elevilor, cu respectarea procedurilor privind măsurile de protecţie instituite de către entităţile organizatoare de stagii de pregătire practică şi prevederile prezentului ordin, indiferent de scenariul epidemiologic”, se mai arată în document.

Măsurile sanitare care prevăd distanţarea la 1 metru, purtarea măştii şi realizarea de culoare diferenţiate pentru intrare/ ieşire, acolo unde este posibil, se menţin.

„Organizarea spaţiilor (sălilor de clasă), cu aşezarea băncilor astfel încât să se asigure distanţarea de minim 1 m. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă”, se mai arată în ordin.

Ministerul Educaţiei a anunţat, joi seară, finalizarea documentului care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *