Ministrul Dezvoltării: Antreprenorii pot să acceseze granturile pentru investiţii

Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a anunţat, în şedinţa de Guvern de joi seară, că a fost publicat ordinul care dă posibilitatea antreprenorilor de a accesa granturile pentru investiţii, precizând că valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este între 1,5 şi 6 milioane de euro.

Ludovic Orban a afirmat, în debutul şedinţei de Guvern, că sunt măsuri economice care trebuie operaţionalizate şi că până la 1 septembrie trebuie lansat apelul pentru granturile de investiţii în cadrul POR.

„Avem măsuri economice din cadrul planului de investiţii pe care trebuie să le operaţionalizăm. Am să le iau pe rând. Aveam termen până la 1 septembrie să lansăm apelul pentru granturile pentru investiţii în cadrul Programului Operaţional Regional măsura 2.1 şi 2.2. Domnul ministru Ştefan, suntem pregătiţi?”, a spus Orban.

Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a replicat că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care dă posibilitatea antreprenorilor să acceseze granturile pentru investiţii.

„Da, domnul premier. Vă pot informa că astăzi înainte de şedinţa de guvern am îndeplinit una dintre măsurile prevăzute în planul naţional de relansare economică şi anume în Monitorul Oficial numărul 684 a fost publicat ordinul 3685 care dă posibilitatea antreprenorilor să acceseze granturile pentru investiţii. Acest apel de proiecte, un apel nou, valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este între 1,5 milioane şi 6 milioane de euro, se adresează întreprinderilor mici si mijlocii, iar în cadrul acestor proiecte putem finanţa construire, modernizare, extinderi de spaţii, producţie, prestări servicii”, a afirmat ministrul Dezvoltării, care a precizat că de vineri, Autoritatea de Management POR este pregătită să publice pe site-ul ministerului acest apel de proiecte şi antreprenorii pot studia şi pot pregăti proiectele.

Orban a întrebat care este stadiul supracontractării pe celelalte granturi, între 50.000 şi 200.000 de euro şi între 200.000 de euro şi un milion de euro.

„Aş vrea să vă informez că pe acest apel de proiect avem o finanţare de 550 de milioane de euro, iar celelalte două apeluri de proiecte care au fost finalizate se derulează în felul următor: în cadrul apelului pe 2.1, unde au fost depuse 2.465 de proiecte, au rămas cu o valoare de 387 de milioane, din acestea doar 2.067 de proiecte, cu o valoare de 327 de milioane au trecut de prima evaluare. Din aceste proiecte în cadrul AM-POR au ajuns 125 de proiecte pentru a fi semnate aceste contracte cu o valoare de 20,69 milioane de euro. Acest apel de proiecte pe 2.1 are o finanţare de 130 de milioane de euro, aşa cum ne-am angajat prin programul de investiţii”, a explicat ministrul Ion Ştefan.

El a oferit explicaţii şi despre apelul de proiecte pe măsura 2.2.

„Mai avem un alt apel de proiecte 2.2, de data aceasta cu un sprijin financiar între 200.000 de euro şi un milion de euro, apel de proiect care s-a încheiat pe 4 iulie, depunerea. Au fost depuse 1.995 de proiecte cu o valoare de 1,357 de miliarde de lei. Am alocat pentru acest apel de proiect doar 450 de milioane de euro”, a precizat ministrul Dezvoltării.

„Atâta s-a putut. Vedeţi dacă aveţi posibilitatea supracontractării luăm decizia asta. Deci apelul de proiecte îl lansaţi mâine, cel târziu luni”, a mai completat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.