Ministrul interimar al Sănătății despre vaccinarea personalului medical

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat, joi seară, că impunerea certificatului verde pentru personalul medical şi administrativ din instituţiile din subordinea şi coordonarea Ministerului Sănătăţii trebuie să se facă prin lege. Cseke Attila susţine că măsura ar trebui să se aplice nu doar personalului medical, ci şi celui administrativ din aceste instituţii. „Avem puncte de vedere de parcă am fi inventat noi roata acum. Această măsură este în vigoare, într-o formă mai dură, în foarte multe ţări din Europa care astăzi au ridicat restricţiile”, a declarat Cseke Attila.

„Certificatul verde nu se va putea implementa decât prin lege (…) certificatul verde pentru personalul medical”, a declarat joi seară, la Digi 24, Cseke Attila.

Acesta a precizat că doreşte ca măsura să se aplice nu doar personalului medical, ci şi celui administrativ din unităţile aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii.

„E un mesaj care trebuie dat în mod evident. Acolo sunt texte foarte clare de sancţiuni, de la 50.000 de lei în sus, pentru conducătorul unităţii care permite accesul unui angajat fără certificat verde, că despre asta vorbim. În 30 de zile obligatoriu rămâne fără contract de muncă”, a mai declarat ministrul.

Acesta afirmă că măsura nu a fost inventată de România.

„Avem puncte de vedere de parcă România ar fi singura ţară care face… de parcă am fi inventat noi roata acum. Această măsură este în vigoare, într-o formă mai dură, în foarte multe ţări din Europa care astăzi au ridicat restricţiile sau se gândesc la asta. (…) Nu suntem noi care am înnebunit şi vrem să introducem această măsură”, a mai declarat Cseke Attila.

Mai mulţi membri ai Guvernului, în calitate de parlamentari, au depus un proiect de lege care vizează vaccinarea sau testarea periodică, pe banii lor, a angajaţilor din domeniul medical.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *