Ministrul Mediului a testat Dacia Spring, noul model 100% electric

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a testat, joi, Dacia Spring, noul model 100% electric al producătorului national, apreciind că a fost „o experienţă interesantă şi am rămas plăcut impresionat”. Ministrul speră ca, alături de tichetul acordat prin Programul Rabla Clasic, apariţia noului model „să pornească cu adevărat revoluţia maşinilor electrice în România şi să scoatem astfel poluarea din oraşe”.

 

„Chiar dacă Vinerea Verde este abia mâine, ministrul Tánczos Barna, a renunţat şi astăzi la maşina cu motor termic pentru a veni la serviciu. Demnitarul a testat, în această dimineaţă Dacia Spring, noul model 100% electric al brandului auto national”, a transmis, joi, Ministerul Mediului.

Ministrul a apreciat experienţa trăită.

„A fost o experienţă interesantă şi am rămas plăcut impresionat. Modelul electric al celor de la Dacia oferă exact ceea ce promite, este o maşină ideală pentru transportul urban sau naveta pe distanţe medii şi, cel mai important, este un model cu emisii zero. Mă bucur că, în sfârşit, un mare producător auto oferă un model 100% electric la un preţ accesibil cât mai multor clienţi. Şi sper ca acest element, coroborat cu ecotichetul pe care îl oferim prin Programul Rabla Plus, care reduce, practic, la jumătate preţul maşinii, să pornească cu adevărat revoluţia maşinilor electrice în România şi să scoatem astfel poluarea din oraşe”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *