Ministrul Muncii anunţă că miercuri intră în şedinţa de Guvern proiectul privind consumatorii vulnerabili de energie

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că, miercuri, în şedinţa de Guvern va fi prezentat proiectul de lege privind protecţia consumatorului vulnerabil de energie electrică. Turcan susţine că şi-ar dori ca proiectul să fie cât mai repede votat în Parlament pentru a putea fi realizate şi normele metodologice, astfel încât legea să fie pusă în aplicare din 1 septembrie.

„Este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Această idee a apărut la începutul guvernării precedente, au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să îi sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică”, a declarat ministrul Muncii, marţi seară, la Digi 24.

Turcan a spus că proiectul introduce conceptul de „risc de sărăcie energetică”, concept care apare în documente europene şi care face referire la oameni care riscă să fie debranşaţi.
Turcan a precizat că proiectul prevede alocarea a două tipuri de „stimulente”: unul pentru perioada sezonului rece, care este alocat în funcţie de tipul de energie, şi altul pentru restul anului.
„Vorbim de un proiect de lege pe care îl lansăm mâine în şedinţa de Guvern. Va fi transmis Parlamentului, noi estimăm intrarea lui în vigoare la 1 septembrie 2021 şi mi-aş dori Parlamentul să legifereze cât se poate de repede, să putem da şi normele metodologice, să reglementăm foarte clar cum se aplică”, a adăugat ministrul.
Turcan a menţionat că declararea unei persoane ca fiind consumator vulnerabil se va face în urma unei anchete sociale, de către autorităţile locale. Beneficiarii nu primesc fizic banii, ci decontarea ajutorului se va face direct din preţul facturii.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *