Ministrul Transporturilor vine să inspecteze lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vine să inspecteze lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Vizita este programată pentru astăzi, 22 august.

Cele 10 zile în care constructorul a avut termen pentru remedierea deficiențelor expiră, astfel că ministrul vine să vadă dacă problemele au fost rezolvate.

“Dacă nu fac ceea ce li s-a cerut de către companie, nu vom face recepţia, va prelua CNAIR-ul acest tronson de autostradă, va face lucrările care mai sunt de executat pentru punerea în siguranţă a autostrăzii şi până la finele lunii august o dăm în trafic şi facem legătura”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

De cealaltă parte, reprezentanții Asociației Pro Infrastructura susțin că lotul 3 poate fi deschis circulației rutiere, problemele existente nepunând în pericol siguranța participanților la trafic.

„Deși cei 21 de km pot fi deschiși traficului în deplină siguranță, cei din Compania de Drumuri au decis să îi transforme într-un nou muzeu. (…) Chiar și în prezent există o serie de lucrări minore nefinalizate care NU afectează carosabilul pe care antreprenorul are obligația să le ducă la bun sfârșit (șanțuri, scurgerea apelor, garduri, iarbă pe taluzuri). Totuși, este cale lungă de aici și până la a ține închiși 21 de km de autostradă perfect circulabili, așa cum singuri puteți vedea din filmările noastre. Disputele surde dintre CNAIR și constructor, orgoliile și fuga de responsabilitate nu țin cont de interesul cetățenilor, șoferii fiind nevoiți să își riște în continuare viața pe DN7 și DN68A”, arată reprezentanții Asociației Pro Infrastructura, care solicită INSISTENT deschiderea circulației în cel mai scurt timp, cu mențiunea că “eventualele mici intervenții din afara carosabilului să fie trecute în anexa la procesul verbal de recepție, așa cum s-a procedat și pe multe alte sectoare de autostradă”.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *