Minor bănuit de furt şi evadare, după ce a fost prins în flagrant de poliţişti

La data de 10 februarie 2022, în jurul orei  15:40, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe bulevardul Libertății, din municipiul Hunedoara, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr a sustras din interiorul depozitului unei societăţi comerciale  un aparat de cafea (în valoare de 3.500 de lei) și a fugit spre strada Carpați.

Poliţiştii au plecat în căutarea persoanei bănuite de comiterea furtului, iar pe strada Carpați au identificat un minor în vârstă de 16 ani, din Hunedoara, care, la vederea agenţilor de poliție a fugit, ulterior fiind prins şi imobilizat de către poliţişti. Minorul a recunoscut că a abandonat aparatul de cafea sustras la colțul unui bloc, bunul respectiv fiind găsit şi recuperat ulterior din acel loc, de către poliţişti.

Minorul se afla sub măsura arestului la domiciliu la o adresă din municipiul Hunedoara, la momentul comiterii faptei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunilor de evadare și furt, iar la data de 10.02.2022, Tribunalul Hunedoara a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, față de cel în cauză.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *