Mircea Bobora este părtaş pentru transformarea unei „situaţii de urgenţă” în şmen

Deşeurile care au provocat criza gunoaielor în judeţul Hunedoara sunt preluate selectiv, în funcţie de client şi de interesul financiar al gunoierului PSD care operează pe deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Maşinile Salubrităţii Deva nu sunt lăsate să basculeze gunoiul pe rampa, deşi Consiliul Judeţean Hunedoara s-a angajat să primească gratuit deşeurile depozitate pe platforma provizorie. În schimb, pentru gunoaiele de la Petroşani – care fac obiectul altei promisiuni a preşedintelui Mircea Bobora – s-a triplat cantitatea de deşeuri acceptate. Colectarea clientelară, încurajată de preşedintele CJ Hunedoara, are legătură cu profitul gunoierului care a primit fără licitaţie administrarea deponeului

Preambul

Afacerea cu gunoaie din judeţul Hunedoara a fost dată fără licitaţie de conducerea pesedistă a judeţului pe mâna unui fost demnitar PSD cu ajutorul Prefecturii (condusă de un pesedit) care a „decretat” stare de urgenţă. La vremea respectivă (în luna mai), mii de tone de deşeuri erau depozitate pe două platforme provizorii ce trebuiau lichidate înainte de arşiţa verii. După nici trei luni, „situaţia de urgenţă” a trecut în plan secund, tot ce contează acum e câştigul firmei care a intrat pe uşa din dos în afacere.

În tot acest timp, scandalurile s-au ţinut lanţ. Au existat litigii comerciale, contestaţii, plângeri penale şi promisiuni neonorate. Ultimul tămbălău a izbucnit marţi, 18 iulie 2017, iar stăpânii judeţului încearcă să deturneze povestea în sfera litigiilor pur comerciale.

Magistraţii au desfiinţat negocierea PSD-istă

Firma fostului senator PSD Ilie Ciuclea, SC Supercom SA Bucureşti, a primit (după o negociere directă cu conducerea PSD-istă a Consiliului Judeţean Hunedoara) dreptul de a administra deponeul ecologic de la Bârcea Mare până când va fi desemnat prin licitaţie un operator de salubritate. Atribuirea a fost contestată în instanţă şi magistraţii Curţii de apel Alba au decis să fie reluată negocierea. Totuşi, firma gunoierului PSD rămâne în afacere, iar în paralele vor fi reluate procedurile de atribuire. Preşedinte Mircea Bobora susţine că ne aflăm într-o situaţie de urgenţă şi activitatea nu poate fi întreruptă. Cum s-a ajuns aici?

De la starea de urgenţă la şmen

Deponeul ecologic a fost inaugurat în noiembrie 2015, dar a rămas complet inutil până în mai 2017, din cauza licitaţiilor ratate. În tot acest timp, deşeurile au fost livrate „la export” prin alte judeţe ori depozitate într-o platformă provizorie (TEMPORARĂ) din Deva, administrată de SC Salubritatea SA, depozit cu o capacitate de 70.000 de tone. La momentul constituirii platformei, Consiliul Judeţean Hunedoara – deţinătorul deponeului ecologic – s-a angajat să preia cu titlu gratuit deşeurile depozitate pe platforma improvizată. „Cele 70.000 de tone vor fi preluate, fără discuţie, în modalitatea în care Consiliul Judeţean s-a angajat, dar numai în momentul în care vom avea operator definitiv”, susţine preşedintele Mircea Bobora, deşi documentele spun cu totul altceva. Printr-o hotărâre semnată de dregătorii judeţului (nr. 13 in 20 decembrie 2016), deşeurile trebuiau preluate „începând cu momentul punerii în funcţiune” a  deponeului ecologic (vezi documentul AICI). Actul pe care îl nesocoteşte acum Mircea Bobora justifică însăşi starea de urgenţă pentru care a fost dată afacerea fără licitaţie, adică, pentru a scăpa de gunoaiele depozitate în condiţii improvizate.

Mereu e loc de mizerie sub preş

După cum îi zice şi numele, platforma PROVIZORIE de la Deva are „viaţă” limitată în timp. Potrivit angajamentelor asumate de Consiliul Judeţean Hunedoara, platforma putea funcţiona până la data de 16 iulie 2017. În aceste condiţii, este greu de explicat atitudinea şefului CJ Hunedoara care pledează pentru câştigurile gunoierului PSD în dauna angajamentelor asumate de administraţia pe care o conduce. După ce i-am reamintit de caracterul TEMPORAR al platformei de gunoi, preşedintele Bobora a bătut în retragere. „Dacă există o asemenea inadvertenţă, să vină Salubritatea cu documente care să ateste că provizoratul durează până la 1 ianuarie 2018 şi atunci sigur că ne vom replia”, a spus şeful judeţului. (Preşedintele nu aflase că provizoratul şi-a trăit traiul până la data de 16 iulie 2017, deşi a dat numeroase declaraţii la subiect pe parcursul zilei de marţi 18 iulie.) Şeful judeţului susţine că într-o săptămână va înfiinţa o comisie care să analizeze, să monitorizeze, să cumpănească bine problema deşeurilor depozitate provizoriu la Deva. Deocamdată firma pesedistului care face bani din gunoaiele judeţului Hunedoara a preluat doar 800 de tone din cele 70.000 de tone asumate de Consiliul Judeţean.

Când putoarea devine penală

La Petroşani există o altă platformă provizorie ce trebuia lichidată până-n vară. Groapa nu a fost golită şi locuitorii din vecinătatea ei au făcut plângere penală împotriva celor care îi obligă să trăiască în duhoare. În luna mai, când şefii PSD au dat afacerea pe mâna fostului senator PSD, promisiunile erau ferme: avem de a face cu o situaţie de criză şi gunoaiele trebuie să dispară înainte să dea căldura din luna lui Cuptor. Suntem la jumătatea lunii iulie şi nici jumătate din platformă nu a fost golită. Preşedintele Bobora zice că ritmul de golire a fost lent (cam 45 de tone pe zi), însă din această săptămână a băgat viteză în gunoieri care trebuie să golească minim 100 de tone pe zi. Gunoaiele de la Petroşani sunt acceptate de operatorul deponeului fiindcă le ia contra cost. Altfel spus, angajamentele Consiliului Judeţean Hunedoara sunt valabile doar dacă aduc profit gunoierului. Mai pe şleau, „situaţie de urgenţă” s-a transformat într-un şmen, încurajat cu bună ştiinţă ori din neglijenţă de Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *