Mobilizare pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud

Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu Directorul General al CNAIR, Mariana Ioniță, au fost astăzi pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud.

“Astăzi am văzut o mobilizare bună pe șantier. Sperăm să o țină tot așa și să crească numărul de utilaje și de lucrători. Proiectul are sursă de finanțare din fonduri europene, ceea ce este foarte important, iar noi, Compania, i-am asigurat și plata avansului.

De săptămâna viitoare vor fi aici și consultantul, inginerul, DRDP Timișoara și cu toții vor lucra astfel încât proiectul să nu stagneze, să nu ne mai oprim din cauza unor avize sau relocării utilităților. Și aici, ca și la celelalte proiecte în derulare, am solicitat colegilor mei și antreprenorilor să facem un parteneriat, o echipă, astfel încât să ne respectăm calendarele asumate și să finalizăm proiectele începute”, a declarat Mariana Ioniță, Directorul General al CNAIR.

➡️ Antreprenorul care realizează execuția Variantei de Ocolire Timișoara Sud, în lungime de 25,69 km, este compania TIRRENA SCAVI S.p.A.

➡️ Valoarea contractului pentru construcția VO Timișoara Sud este de 272.432.921,95 lei fără TVA.

➡️ Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 luni.

DRDP Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *