Monitorul Oficial a fost trecut de la Guvern în subordinea Camerei Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat vineri cu 184 voturi ”pentru” şi 46 de abţineri un proiect de lege iniţiat de PNL şi USR de trecere a Monitorului Oficial de la Guvern în subordinea Camerei.

”Regia Autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaţilor”, se arată în iniţiativa legislativă adoptată vineri de deputaţi.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, Senatul respinfând proiectul în luna octombrie.

Iniţiativa a fost depusă la Parlament în luna iunie şi a fost semnată de mai mulţi parlamentari PNL şi USR.

Monitorul Oficial s-a mai aflat în subordinea Camerei Deputaţilor până în 2012, când a fost trecut la Guvern prin ordonanţă de urgenţă de către premierul Victor Ponta înaintea suspendării din funcţie de preşedintelui Traian Băsescu.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *