Moș Ștefan s-a stins din viață

Moș Ștefan s-a stins din viață, în urma unui accident bizar. Ștefan Gros, cunoscut pentru jovialitatea sa la cei 102 ani și vorbele sale pline cu tâlc, a murit în urma unui accident.

Omul a fost ucis de un tractor, la o stână din județul Arad.

”Am aflat aseară, de la Ctitorul Schitului Straja, o veste tristă, nea Ștefan a murit, a trecut din lumea aceasta. Nu pentru că era bătrân, deși avea 102 ani, nici pentru că era bolnav, în această perioadă a îmbolnăvirilor de tot felul, ci dintr-un accident stupid. Am înțeles că un tractor de la stână, undeva prin jud. Arad, unde în ultimul timp îl ajuta pe fiul dânsului la oi, a dat cu spatele peste dumnealui fără să îl observe. Acolo i-a fost scris să moară.   Toți murim în lumea asta, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, toți după cum ne este rânduit de Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru minunat. Totul este sub Pronia Lui Cerească.  Să fim oameni buni, ca nea Ștefan, să fim oameni curajoși și credincioși ca nea Ștefan.  Veșnica să-i fie pomenirea! L-am spovedit și împărtășit cândva pe nea Ștefan la Schitul Straja. Om bun. Pâinea lui Dumnezeu. O să ne fie tare dor de el. Mai era născut și pe 26 octombrie, de Sf. M. Mc. Dimitrie. Am să-l pomenesc toată viața la Proscomidie”, spune Dimitrie Ivașco, starețul schitului Straja.

Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Recomadarea redacției | Un reportaj realizat de Laura Oana despre omul minunat Ștefan Gros

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *