NASA a anunţat „identificarea fără echivoc” a apei pe Lună

Agenţia spaţială americană a dezvăluit luni dovezi concludente privind existenţa apei pe satelitul natural al Pământului, după ce în urmă cu câteva zile transmitea că va anunţa „o descoperire importantă despre Lună”, scrie BBC.

Această „identificare fără echivoc a apei sub formă moleculară” va creşte speranţele NASA de a amplasa o bază pe Lună.

Obiectivul este ca acea bază să fie susţinută de conectarea la resursele naturale ale Lunii.

Descoperirile au fost publicate sub forma a două lucrări în revista Nature Astronomy.

Au existat semne de apă pe suprafaţa lunară în trecut, însă această descoperire sugerează că este mai abundentă decât se credea.

„Ne oferă mai multe opţiuni pentru surse potenţiale de apă pe Lună”, a declarat Hannah Sargeant, cercetător la Open University din Milton Keynes. „Locul în care ar fi stabilită baza este foarte legat de unde se află apa”.

Agenţia spaţială americană a spus că va trimite prima femeie şi următorul bărbat pe suprafaţa selenară în 2024 pentru a pregăti astfel „următorul salt uriaş” – explorarea planetei Marte începând cu 2030. Sargeant a explicat că acest lucru înseamnă „un mod mult mai sustenabil de a face explorare spaţială”

Descoperirile recente au fost făcute cu ajutorului unui telescop aerian cu infraroşu, Sofia. Acest observator, montat pe un Boeing 747 modificat, zboară deasupra a 99% din atmosfera terestră. Ricoşând lumină infraroşie pe suprafaţa Lunii, cercetătorii pot decoda exact ce reflectă acea lumină. Diferite substanţe apar în diferite culori şi, în acest caz, oamenii de ştiinţă au detectat culoarea „reprezentativă” exactă a moleculelor de apă.

Ei cred că apa este stocată în bule de gheaţă sau între granule de la suprafaţă care o protejează de mediul dur.

În al doilea studiu, cercetătorii au urmărit zone umbrite permanent, unde apa ar putea fi prinsă şi păstrată. Au găsit astfel de regiuni la ambii poli şi au concluzionat că „aproximativ 40.000 de metri pătraţi de pe suprafaţa lunară au capacitatea de a ţine apa”.

 

news.ro

sursa foto: moon.nasa.gov

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *