Nereguli la două adăposturi de câini

În cursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara au întreprins două acțiuni de prevenire şi combatere a ilegalităților din domeniul protecției animalelor, la adăposturi situate în două localităţi din zona Văii Jiului.

În urma verificărilor, poliţiştii au constat, în cazul unuia dintre adăposturi, mai multe nereguli (nu exista evidenţa câinilor cazaţi/intraţi/ieşiţi din adăpost, nu erau respectate criteriile de cazare a câinilor în boxe, prin faptul că în interior se aflau câini de sexe şi talii diferite, în unele boxe nu se regăseau vase pentru hrană, nu exista o boxă special amenajată pentru tratarea animalelor aflate în tratament, neexistând contract cu un medic veterinar, conform prevederilor legale) aspecte ce au condus la măsura sancționării contravenționale a reprezentanților adăpostului cu amendă în valoare de 17.000 de lei. Acţiunile au beneficiat de sprijinul reprezentanţilor  D.S.V.S.A. Hunedoara.

Totodată, ca  măsură complementară, s-a dispus remedierea deficiențelor constatate într-un termen de 30 zile calendaristice.

Vă reamintim faptul că, începând cu luna decembrie 2020, la nivelul I.P.J. Hunedoara  a fost înființat Biroul  pentru Protecția Animalelor, structură prevăzută cu funcții de ofițeri, agenți de poliție precum şi de ofițeri specialiști-medici veterinari.

Principalele atribuții ale acestei structuri sunt prevăzute de O.U.G. 175/2020, conform cărora atunci când un polițist constată că un animal se află într-o situație de pericol, emite deîndată un ordin de plasare a animalului în adăpost pe o perioada de 45 de zile. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare deîndată prin grija Consiliului Județean.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

 

IPJ Hunedoara

foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *