Nicolae Ciucă anunţă că Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului: Funcţia urmează să fie exercitată, cu delegare de atribuţii, de către Alina Gorghiu

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, după şedinţa grupului parlamentar PNL din Senat, că în urma unor discuţii, Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. El a precizat că discuţiile au vizat activitatea guvernamentală şi parlamentară, responsabilitatea PNL şi nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţie. Funcţia urmează să fie exercitată, cu delegare de atribuţii, de către Alina Gorghiu.

”Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţiei, au avut loc discuţii, dezbateri şi în urma acestor discuţii, preşedintele Senatului, domnul senator Florin Cîţu şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de către doamna senator Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei grupului parlamentar PNL din Senat.

Florin Cîţu a decis, miercuri, să îşi depună mandatul de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie, au precizat surse liberale pentru News.ro.

În urma demisiei acestuia, funcţia de preşedinte interimar al Senatului va fi preluată de Alina Gorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *