Acord între statele membre UE şi Parlamentul European asupra unui cadru al unui salariu minim care „să asigure un nivel de trai decent”. Suedia și Danemarca se opun

Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi Parlamentului European (PE) au ajuns marţi la un acord asupra unor reguli comune în vederea garantării în fiecare ţară a unui salariu minim care „să asigure un nivel de trai decent”, care nu este necesar să fie identic în toată Uniunea, în pofida faptului că diferenţele de salarizare în UE sunt uluitoare, relatează AFP.

În acest acord se prevăd reglementări constrângătoare în cazul celor 21 de state UE care au deja un salariu minim, cu scopul de a favoriza creşterea acestuia şi se impune o mai mare transparenţă asupra modului în care este stabilit – însă nu se stabileşte un prag minim uniform.

În document nu se impune introducerea unui salariu minim în cele şase ţări în care acesta nu există şi în care nivelul venitului este stabilit prin negociere colectivă.

Aceste şase ţări sunt Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia.

 

Suedia şi Danemarca au anunţat marţi, cu toate acestea, că se opun acordului.

Însă acest lucru nu împiedică adoptarea textului – cu o majoritate calificată – în cadrul unui viitor Consiliu.

Cele 21 de state vizate ”este necesar să evalueze dacă salariul lor minim legal existent este suficient în vederea asigurării unui nivel de trai decent, având în vedere propriile condiţii socio-economice şi puterea de cumpărare” – printr-un coş de bunuri şi servicii cu preţuri reale – şi „nivelul naţional al productivităţii şi dezvoltării pe termen lung”, subliniază într-un comunicat Parlamentul European.

Guvernele pot aplica, de asemenea, valori de referinţă, de exemplu „60% din salariul median brut” sau ”50% din salariul mediu brut”, se arată în acest acord, care prevede, de asemenea, o creştere sporită a controalelor şi inspecţiilor.

„Mulţumită acestei legi, reducem inegalităţile salariale şi exercităm presiuni pentru ca muncitorii cel ma prost plătiţi din Europa să beneficieze de salarii mai mari”, declară eurodeputata olandeză Agnes Jongerius (S&D, centru-stânga), co-raportoare a textului.

Acest acord are la bază o propunere prezentată în octombrie 2020 de către Comisia Europeană (CE) în lupta împotriva dumpingului social în UE şi în vederea încurajării unei convergenţe „în sus” a nivelului remuneraţiei.

Această nouă legislaţie vizează să consolideze greutatea negocierilor colective.

Statele în care mai puţin de 80% din forţa de muncă este protejată printr-o convenţie colectivă urmează să fie obligate să creeze un plan de acţiune în vederea unei creşteri treptate a acestei acoperiri şi să implice parteneri sociali suplimentari în revizuirea cu regularitate a salariului minim.

Cei 27 sunt, în mod istoric, foarte împărţiţi în subiectul salariului minim, din cauza diversităţii sistemelor naţionale de stabilire a remuneraţiei.

Salariile mine variază extrem de mult în cadrul UE – de la 332 de euro în Bulgaria, la 2.202 de euro în Luxemburg, potrivit unor date din 2021.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.