Nivelul Lacului Techirghiol a scăzut cu aproape un metru din cauza lipsei precipitaţiilor şi a temperaturilor ridicate

Administraţia Bazină de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunţat, luni, că nivelul Lacului Techirghiol a scăzut cu aproape un metru din cauza lipsei precipitaţiilor şi a temperaturilor ridicate din ultimii ani însă specialiştii au remarcat o creştere a salinităţii.

ABADL a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că monitorizează din punct de vedere al bilanţului hidrologic Lacul Techirghiol, în urma sesizării reprezentanţilor Primăriei Techirghiol care au semnalat scăderea nivelului apei din lac

Specialiştii instituţiei s-au deplasat în zonă şi au întocmit un raport în care au stabilit că schimbările climatice din ultimii ani au afectat spaţiul hidrografic Dobrogea-Litoral, iar în privinţa lacului Techirghiol s-a ajuns, în prezent, la scăderea nivelului lacului cu aproximativ un metru.

“Cauzele care au dus la acest rezultat sunt legate în special de lipsa precipitaţiilor din ultimii ani, dar şi de temperaturile ridicate din anii anteriori, dar şi din acest an care au accentuat procesul de evaporaţie pe lac. Pe tot parcursul anului 2019 s-a înregistrat o cantitate totală a precipitaţiilor de 337.7 mm, iar pentru perioada ianuarie-august 2020, o cantitate de 246 mm. Un alt factor importat, care a influenţat scăderea nivelului de apă din lac, este legat de sistemul de irigaţii din zonă care în momentul de faţă este dezafectat şi care aducea un aport semnificativ de apă prin scurgerea directă în Lacul Techirghiol, pentru că terenurile agricole din zonă sunt la un nivel mai înalt comparativ cu nivelul luciului de apă. Prin urmare nivelul apei din lac la ora actuală este asemănator cu nivelul lacului înainte de punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii în jurul anilor ’70- ’80”, se arată în comunicatul ABADL.

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a precizat că în Lacul Techirghiol se constată o tendinţă de creştere a salinităţii.

“Din punct de vedere al salinităţii în intervalul 2007-2020 se constată o tendinţă de creştere a salinităţii, 61,07 gr/l în 2008, respectiv 89,63 gr/l în 2020. Tocmai de aceea l-am informat pe primarul din localitatea Techirghiol, Iulian Soceanu, că acest fenomen de scădere este unul normal şi mai mult nivelul scăzut înseamnă o salinitate mai mare a lacului ceeea ce înseamnă un efect benefic. Şi în acest caz, al Lacului Techirghiol, tragem un semnal de alarmă şi anunţăm din nou autorităţile centrale în ceea ce priveşte secarea lacurilor din zona Dobrogei pentru că cel mai probabil acest fenomen se va accentua în anii următori”, a declarat directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola.

ABADL a menţionat că, începând cu perioada anilor 1970, s-a constatat o creştere continuă a nivelului apei în lacul Techirghiol, urmată de o scădere a salinităţii lacului şi ca urmare a avut loc o deteriorare a mediului şi condiţiilor favorabile dezvoltării unei flore şi faune specifice nămolului sapropelic, cu calităţile terapeutice recunoscute.

Pentru stoparea degradării şi remedierea caracteristicilor terapeutice actuale ale lacului Techirghiol s-au proiectat şi executat, în mai multe etape, lucrări şi amenajări, care să intercepteze şi evacueze în afara perimetrului lacului, cât mai mult din afluxul de apă dulce de suprafaţă şi din subteran. Aceste lucrări au fost efectuate în trei etape, prima etapă a avut loc în perioada anilor 1977-1979, iar a doua în perioada 1980-1983.

Aceste ape dulci sunt interceptate de către construcţii hidrotehnice şi de drenare de coastă şi apoi sunt evacuate în afara lacului Techirghiol. Etapa III –a a început în anul 1987, fiind executate diverse lucrări, respectiv baraj în coada lacului Techirghiol (barajul mare), canal de coastă pe malul sudic al lacului Techirghiol.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *