Nodul rutier pe A1 primește încă un aviz

Avizul de mediu pentru nodul rutier al intersecţiei dintre Drumul Naţional 7 şi Drumul Naţional 76, din imediata vecinătate a autostrăzii Lugoj – Deva a fost obținut.  Ministerul Transporturilor  va demara procedura de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și cuprinderea obiectivului în lista obiectivelor de investiții.  Giratoriul improvizat de pe DN7 își găsește soluția permanentă.

„Autostrăzile noastre au nevoie de cât mai multe descărcări, pentru a deservi un număr cât mai mare de cetățeni. Astfel, creștem accesibilitatea la rețeaua primară de transport rutier și sprijinim investițiile cu noi drumuri de conexiune la infrastructura modernă, aflată în permanentă extindere”, anunță ministrul Transporturilor.

Un nod rutier la Sântuhalm, la joncţiunea DC129 cu Al, în Judeţul Hunedoara va fi realizat.

”Marele beneficiu este conectarea la rețeaua de transport TEN-T a unor zone spre care, momentan, accesul este dificil. Astfel sunt susținute economia și turismul local, pentru dezvoltarea durabilă a regiunii”, notează Drulă, ministrul Transporturilor.

Zona este considerată una de risc pentru şoferi, din cauza numărului mare de accidente grave petrecute aici, improvizaţiile CNADNR nediminuând numărul evenimentelor rutiere, unele soldate chiar cu pierderi de vieți omenești.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *