Noi capacități de producere a energiei, în județul Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF), a indicatorilor tehnico-economici și depunerea proiectului la Fondul pentru Modernizare. Obiectivul de investiții în discuție vizează realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum în județul Hunedoara.

Decizia de a depune proiectul în cadrul programului Fondul pentru Modernizare – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice a fost susținută unanim de către membrii Consiliului Județean.

Valoarea totală aferentă proiectului a fost stabilită la suma de 13.011.334,28 lei cu TVA. Din această sumă, valoarea eligibilă a proiectului este de 13.011.334,28 lei cu TVA, iar valoarea neeligibilă este de 0 lei.

Inițiativa are ca scop consolidarea infrastructurii de producție a energiei electrice din surse regenerabile, în conformitate cu angajamentele asumate de România în ceea ce privește tranziția către un sistem energetic sustenabil și ecologic. Această investiție ar putea avea un impact semnificativ asupra regiunii, contribuind la reducerea dependenței de sursele tradiționale de energie și la promovarea dezvoltării durabile.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *