Noi reglementări de la 1 iulie: antrenamente în grupuri de 10, unităţile de învăţământ cu program sportiv îşi reiau activitatea

Guvernul României a stabilit noi norme pentru desfăşurarea activităţii fotbalistice din ţară, valabile de la 1 iulie. Astfel, vor fi permise organizarea şi desfăşurarea antrenamentelor şi cantonamentelor colective în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare, inclusiv de amatori, cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.

Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de autoevaluare. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome sau l-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare.

Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi.

Igienizarea mâinilor este obligatorie înainte şi după antrenament.

În timpul antrenamentului, igienizarea mâinilor se va face ori de câte ori este posibil, în momentele de pauză. Atunci când este posibil, dar cel puţin o dată la 15 minute, mingea şi/sau celelalte materiale sportive care sunt folosite de mai mult de un sportiv vor fi igienizate cu substanţe dezinfectante avizate.

Materialele sportive vor fi dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire.

Echipamentul folosit în timpul antrenamentului trebuie pus direct într-o pungă de plastic închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălat/curăţat la o temperatură de minimum 80°C.

De asemenea, Inspectoratele Şcolare au fost informate că unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar (cluburile sportive şcolare) şi cele cu program sportiv integrat (liceele şi şcolile gimnaziale cu clase cu program sportiv) îşi pot relua activitatea (antrenamente/participare competiţii) la grupele de avansaţi şi performanţă care sunt angrenate în competiţiile oficiale, de nivel naţional sau internaţional, aflate în calendarul federaţiilor sportive naţionale de specialitate şi care se încadrează în prevederile Ordinului MTS şi MS nr. 601/971/21 mai 2020.

Unităţile de învăţământ cu program sportiv şcolar suplimentar şi/sau integrat care îşi vor relua activitatea vor realiza proceduri proprii prin care se vor pune în aplicare, la nivel de unitate de învăţământ, toate prevederile Ordinului MTS şi MS. Aceleaşi prevederi se vor regăsi şi în protocoalele cu administratorii de baze sportive, în cazul în care activitatea nu se va desfăşura în propriile facilităţi de pregătire.

În urma consultărilor avute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comisia Medicală a FRF a elaborat Protocolul pentru reluarea antrenamentelor, Protocolul pentru reluarea competiţiilor şi Protocolul pentru redeschiderea bazelor sportive şi reluarea antrenamentelor colective pentru copii şi juniori, acesta din urmă fiind cel mai recent demers iniţiat de FRF.

Documentele au stat la baza ordinelor emiste de cele două ministere. Ele cuprind măsurile ce trebuie luate de organizatori pentru a minimiza riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Obiectivul principal al celor trei protocoale îl reprezintă asigurarea sănătăţii tuturor persoanelor implicate în evenimentele fotbalistice, antrenamente, cantonamente sau meciuri de fotbal, informează frf.ro.

viewscnt

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *