Nou șlagăr pesedist de câștigat alegerile: „Porcul și cureaua lată, poa` să moară țara toată, să mai guvernez o dată!”

Evident, sacul de box al sezonului e PNL, pentru că are congres, pentru că bătălia se dă, ce fain!, golănește, cu multe note de subsol, pentru că e criză epidemiologică și economică mondială și cine luptă cu astea pierde politic oricum. Pare potrivit momentul să sari cu pumnii și picioarele pe cei care conduc România zilei de astăzi. Doar că e departe de a fi cinstit să arunci cu pietre în cei care încearcă să scoată țara din necaz, mai bine, mai rău, când normal ar fi, chiar dacă ești în opoziție politică, să pui umărul să ajuți și să lași electoralele pe altă dată, mai ales că e destul timp până la următoarele alegeri. Doar că obișnuința românească în politică nu este „muncim pentru țară”, ci „muncim pentru ce-am putea șuti de prin țară”.

Într-o perioadă de mari încercări pentru România, ca parte mai săracă a unei întregi lumi în necaz, nici măcar o clipă obositor de doar-vocalul PSD, cel mai mare partid din România, cel care poate strânge rapid și eficient milioane de oameni la vot sau mulțimi consistente la acțiuni publice demonstrative, nu a făcut un minimum gest onorabil, în slujba țării, folosind puterea pe care o are. Într-o perioadă cumplită, cu populație speriată de amenințarea cruntă asupra sănătății dar și de amenințarea pierderii resurselor de supraviețuire într-o economie în criză, PSD, cu un lider șmecheros și golănos, apatic și fără charismă, nu a ajutat România cu nimic, ba a și încurajat boicotarea încercărilor de salvare a vieții oamenilor.

PSD a tratat pandemia, criza economică, criza socială și presiunile psihologice din ultimii doi ani cu o mare nesimțire. Știu că sună dur, dar nu știu un cuvânt mai moale pentru bucuria nebunului politic care vede cum îi moare țara sub picioare iar el se bucură că îi cresc șansele să guverneze muribunda.

Poziția de critic de cafenea pe care și-a asumat-o PSD în ultimii doi ani demonstrează faptul că social-democrația românească este în slujba țării doar atunci când liderii ei sunt în fruntea bucatelor. Nici astăzi, după aproape doi ani de criză mondială cu efecte dure și asupra României, gașca politică a lui Ciolacu nu se trezește și își trăiește golănește creșterea în sondaje pe seama celor care pierd puncte înfruntând necazul. Și rânjesc, și se bucură… Bucuria nebunului.

PSD pare, de ceva vreme încoace, un grup de crâșmă despicând dopuri de plută politică: Cîțu trebuie linșat că a băut acum 20 de ani și a condus, eu, Ciolacu, nu trebuie să fiu linșat că, în afară de dragostea de porci mistreți și haysameală, nu pricep nimic din politică și, deși nu am făcut nimic să merit, sunt liderul celui mai mare partid; de ce întrebați de ce PSD nu ajută România în pandemie și criză, întrebați-l pe Orban, care a băut de ziua lui; a fost închisă Mintia din care cred că furam noi, pesediștii: asta e, poate furăm din altă parte; mâine facem moțiune de cenzură că vaccinează liberalii populația pesedistă care e deja vaccinată de Iliescu cu panseluțe și răngi minerești; poimâine facem moțiune de cenzură că NU vaccinează liberalii populația pesedistă; Dragnea e pepsi, Ciolacu e cool; așteptăm 2023 etc.

Nu merită să mergem mai departe cu demonstrația.

Într-o concluzie simplă la această notă, cred că e binevenită/ suficientă/ profetică chiar o declarație simbolică a liderului celui mai mare partid din România, PSD, Marcel Ciolacu: „Am fost la o vânătoare, am fost invitat, ca şi domnul Omar Hayssam. Poza este mult mai mare şi am fost tăiat doar eu. Întotdeauna la sfârşitul vânătorii se face un tablou cu vânatul şi vânătorii. Nu am mai fost la vânătoare de vreo trei ani de zile. În principal, am vânat porci mistreţi. Am o înclinaţie mare către porci, de obicei. Niciodată căprioare, urşi. Cu porcii am avut.”.

Asta e.

NOTĂ: Fotografia de titlu reprezintă un pamflet grafic și trebuie tratat ca atare. Tema și personajele sunt reale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *