L-ați văzut? Bărbatul nu a mai fost văzut din luna septembrie 2022

La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 18:00, la sediul Poliției Municipiului Lupeni s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul că tatăl său, BOGDAN AUREL (foto), în vârstă de 70 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu (din Lupeni), în cursul lunii martie 2022, iar de atunci nu a mai revenit.

Femeia a declarat faptul că tatăl ei a informat-o la momentul plecării că va merge la „un prieten”, însă fără a-i spune cine este această persoană sau unde  locuiește. Aceasta a mai declarat faptul că, în cursul lunii septembrie 2022, s-a întâlnit întâmplător cu tatăl ei pe raza municipiului Lupeni, însă acesta a refuzat să o însoțească la domiciliu, iar de atunci și până în prezent nu a mai putut lua legătura cu el.

Totodată, femeia a mai declarat faptul că bărbatul obișnuia să părăsească domiciliul perioade mai lungi de timp, dar întotdeauna revenea .

Semnalmente: 1,70 m înălțime, greutate 60 kg, constituție robustă, păr alb, lung până la umeri, prins în coadă, ochi verzi, poartă mustață, iar în luna septembrie era îmbrăcat o geacă de fâș de culoare albastră,  pantaloni negri și o șapcă gri (nu avea asupra lui  telefon mobil).

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *