Numărul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate – în scădere față de anul trecut

Un număr de 74 de copii, din municipiul Deva, care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate se află, în prezent, în evidența Direcției de Asistență Socială Deva.

Potrivit cifrelor raportate de unitățile de învățământ, numărul copiilor lăsați în grija rudelor este în scădere comparativ cu anul trecut, când 115 elevi se aflau în această situație.

 

Din totalul celor 74 de elevi ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, 7 au ambii părinți plecați, în timp ce în alte 10 cazuri este plecat părintele unic susținător.

 

În privința școlilor la care învață copiii rămași în grija rudelor, mai mult de jumătate (56%) dintre elevii cu părinți plecați în străinătate sunt înscriși la Liceul Tehnologic „Transilvania” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, puțin peste un sfert din total (26%) sunt elevi ai Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”, alți 14% învață la Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, iar 4% – la celelalte unități de învățământ din municipiu.

Pe de altă parte, statistica arată că, anul acesta, 8 copii au revenit în țară după o perioadă de ședere în străinătate, alături de părinți, mai mare de un an.

 

Cei 74 de copii cu părinți plecați în străinătate vor fi monitorizați, timp de un an, de către Direcția de Asistență Socială Deva. Concret, reprezentanții instituției vor urmări starea de sănătate a copiilor, adaptarea la noul mod de viață, precum și performanțele școlare ale acestora.

 

IMPORTANT! Potrivit legii, dacă părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul urmează să plece la muncă în străinătate, are OBLIGAȚIA să comunice, în scris, această intenție Direcției de Asistență Socială Deva, desemnând, totodată, și persoana care va avea grijă de copil. Confirmarea persoanei va fi efectuată de către instanța de tutelă, care va delega, temporar, drepturile părintești, în perioada de absență a părintelui.

Procedura este obligatorie și în cazul în care ambii părinți ai copilului urmează să plece la muncă în străinătate.

 

Direcția de Asistență Socială Deva atrage atenția asupra importanței acestei proceduri. În lipsa desemnării unui reprezentant legal, copiii rămași în țară riscă să nu poată beneficia de eventuale tratamente medicale, intervenții chirurgicale, înscrierea la grădiniță ori la școală sau obținerea actului de identitate.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *