Numărul total al îmbolnăvirilor cu COVID-19 a ajuns la 308

Alte 31 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate de la ultima raportare, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 308. Dintre cele 308 persoane confirmate, 31 au fost declarate vindecate, fiind externate. În prezent, 11 persoane sunt internate la Terapie Intensivă, două fiind în stare gravă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate şi externate (22 la Timişoara, 8 la Bucureşti şi unul la Iaşi).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 17 ani şi 89 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 11 pacienţi, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţilor este bună, staţionară.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până joi, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unităţi medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 98 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

„Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20″, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Până în 19 martie, au fost raportate 82.869  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *